sâmbătă, 10 decembrie 2016

Despre reguli si copii..

Se spune că regulile au fost create pentru a fi încălcate. Această replică celebră a ajutat şi încă ajută mii de copii din toată lumea drept scuză personală pentru făptuirea unui lucru greşit, fiind foarte mediatizată şi uneori fiind folosită în glumă de adolescenţi.Într-un fel sau altul ajunge la urechile celor mici, şi involuntar preiau această vorbă şi o ofer ca şi răspuns.
După încălcarea unei reguli, atunci când li se cere un argument clar, copii tind să ofere drept scuză/motiv, replica de mai sus. Este inadmisil ca o replică celebră să ajungă motiv, atunci când este cerută o argumentare clară a deciziei luate.Încă de mic, copilul trebuie învăţat să aibă o părere proprie în legătură cu absolut orice.Atunci când acesta face un pas greşit, deşi a fost atenţionat, trebuie ca acel copil să poată da un argument pentru care voluntar sau involuntar a luat decizia aceea.Dacă nu reuşeşte să ofere argumentul, acesta trebuie măcar să încerce.Faptul că replica prezentată mai sus a început să ţină locul unei păreri personale nu este un lucru prea încurajator.
Copilul trebuie să înţeleagă atunci când e la o vârstă potrivitră, că orice decizie are consecinţe şi orice decizie luată are şi un motiv.Nu poate face un lucru fără să existe un motiv.Motivul poate fii unul cunoscut de copil, sau poate fii latent sau eventual determinat de factori exteriori.
Atunci când li se prezintă anumite reguli unor copii, trebuie să fie luate în calcul diferite aspecte.
Spre exemplu, atunci când îi prezentăm unui copil o regulă, trebuie să avem grijă să îi prezentăm şi un motiv întemeiat pentru care regula pe care i-o impunem este corectă.Copiii sunt foarte curioşi şi tind să întrebe ''de ce?”.Ei bine, indiferent că eşti părintele acelui copil sau educatorul său, răspunsul trebuie să fie unul care să conţină un argument solid.Nu trebuie să oferim la această întrebare un răspuns de genul ''pentru că aşa zic/vreau eu'', deoarece copilul nu va băga în seamă ceea ce spuneţi.Acesta va lua în derâdere regula pe care i-aţi oferit-o şi nu o va respecta nicidecum.
De asemenea, aveţi grijă ca nu cumva regula pe care i-o impuneţi copilului să fie deja încălcată de dumneavoastră în faţa sa.De exemplu, dacă traversaţi prin locuri neregulamentare de mână cu copilul, iar mai târziu îi spuneţi să traverseze doar la trecerea de pietoni, ei bine există foarte puţine şanse ca acesta să vă asculte.Deja v-a văzut pe dumneavoastră încălcând regula impusă şi văzând că nu are urmări, acesta o va încălca la rândul său. (spre exemplu dacă aţi traversat neregulamentar şi nu s-a întămplat nimic, va considera că nu există pericole şi nici motive pentru care lui să-i fie interzis să facă asta, mai ales că dumneavoastră a-ţi făcut-o deja şi sunteţi un model pentru el).
Atunci când este mic, copilul imită, iar până când intervine autoeducaţia, copilul face ceea ce aude că este corect în familie sau în anturajul alături de care îşi petrece timpul.De aceea, încă de mic, copilul trebuie învăţat şi încurajat să aibă o părere proprie, să ofere argumente pentru ceea ce face, dar atenţie, pentru a primi aceste lucruri din partea sa, trebuie în primul rând dumneavoastră să i le oferiţi.
Pentru că până la o vârstă, copilul dă înapoi doar ceea ce primeşte.I-aţi dat o regulă şi aţi încălcat-o în faţa lui?Asta veţi primi şi de la el, încălcarea regulei.

REGULILE SUNT ŞI PENTRU OAMENI MARI

Fiecare copil trece prin perioada aceea în care îşi doreşte să devină adult.
''Oh, mama nu mă lasă să fac asta, abia aştept să fiu adult şi să nu mai am reguli!”
Cu toţii am experimentat dorinţa aceasta de a creşte subit peste noapte, pentru că atunci când eram copii credeam că regulile sunt doar pentru noi, şi că dacă am fii mari am putea trăi după placul nostru.Dar nu este aşa, oricât de liberitini am fii, reguli sunt peste tot.
Iar copiii trebuie să înţeleagă şi ei asta.Trebuie să înteleagă că reguli avem la orice vârstă, numai că sunt diferite. (Ex: trebuie să fie plătită chiria până la o dată anume, trebuie să ajungem la muncă la ora x, etc).

Dacă copilul înţelege că regulile nu sunt doar pentru el, ci pentru toţi, inclusiv pentru noi, cei mari, poate acesta ar fii mai înţelegător faţa de cerinţele prezentate.S-ar consola într-un fel cu ideea ca este tratat precum un om mare şi nu este minimalizat. (Copiii detestă ideea micului, nu suportă să audă că sunt prea mici să facă ceva.Astfel dacă le prezentăm că şi adulţii au reguli de care trebuie să ţină cont, s-ar simţi oarecum mai apreciaţi si deloc inferiorizaţi.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu